luni, noiembrie 07, 2011

HITECH Iasi - declaratii in preambulul evenimentului

Printre participanți se numără Varujan Pambuccian (Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților), Lori Collin (Jones Lang LaSalle), Vasile Ișan (rectorul Universității „Al. I. Cuza” Iași), manageri locali ai unor companii internaționale de succes (Amazon, Endava, Embarcadero, Continental, Pentalog, CapGemini etc.) dar si reprezentanti cu rol de decizie de la furnizori de infrastructură și servicii, centre culturale și autorități locale și guvernamentale.

Moderatorul evenimentului va fi Eli Roman (The Money TV). Mai multe informații se pot obține pe pagina web a evenimentului: http://hitech.industriicreative.ro/.

Adriana Ursache, directorul executiv al Asociației Industrii Creative și unul dintre inițiatorii proiectului, a declarat: „Prin HITECH Iași demarăm o inițiativă de anvergură plecată din mediul privat de afaceri, care urmărește elaborarea și implementarea unei strategii pragmatice de atragere a investițiilor străine în domeniul IT&C și de dezvoltare economică a Iașului în direcția tehnologiei și dezvoltării software. Concret, vrem ca în trei ani să dublăm volumul investițiilor IT&C în Iași”.

Lori Collin (Head of Tenant Representation și Senior Consultant, Jones Lang LaSalle) este de parere că Iașul prezintă un potențial extraordinar pentru companiile care decid să investească în acest oraș, al doilea ca mărime din România. „Iașul prezintă combinația perfectă între disponibilitatea forței de muncă instruită pentru activități de producție, dar și existența unei oferte semnificative de absolvenți de studii superioare, cu un un nivel de cunoaștere a limbilor străine peste medie și cu o atitudine pozitivă față de muncă. În plus, costurile extrem de competitive pentru lansarea unei afaceri, precum și sprijinul oferit de autoritățile locale pentru companiile internaționale ce vizează deschiderea birourilor în domenii precum IT&Telecom, BPO, backoffice, dar și în domeniul tehnologic și al cercetării, reprezintă factori de necontestat în alegerea Iașului în competiția cu celelalte orașe importante din România și din regiune”, a precizat Lori Collin.

Dan Zaharia (leasing manager pentru cladirile de birouri Iulius Group) a subliniat: “Prin inaugurarea celor trei cladiri de birouri United Business Center din cadrul ansamblului Palas, stocul de birouri clasa A și B+ din Iași a depășit anul acesta nivelul de 100,000 mp. Decizia de a investi în piața spațiilor de birouri din Iași este una strategică, având în vedere interesul crescut pentru acest oraș și această regiune, care se conturează ca un pol de business, în special pentru jucătorii din industria IT și outsourcing.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu