Pentru prima parte apasa aici.
Tot din punct de vedere imobiliar, nu am gasit aberatii de PUZ modificat pe bunul plac al vreunui "investitor". Nu am vazut blocuri de 4 nivele in zona de vile, nu am vazut cladiri de 30 de nivele in centrul istoric al orasului, unde nimic nu depasea ca inaltime cladirea Parlamentului si a catedralei Sf. Stefan.
In malluri nu erau spatii comerciale cu mesajul "opening soon", si maxim 2-3% din mall era in reamenajare, ceea ce e un procent decent. Pe Vaci utca, cea mai faimoasa strada comerciala a Ungariei, un singur spatiu era de inchiriat.
Nu e de mirare, intrucat cred ca exista si inainte de criza un nivel rezonabil al chiriilor. Inclusiv pe piata imobiliara, intr-o zona a Budei echivalenta cu Copoul din Iasi, un apartament de 3 camere se inchiriaza mobilat cu 4-500 de euro, iar o casa cu 1,500 mp teren cu 7-800 de euro pe luna.
Fiind primul week-end de mai ma asteptam sa vad o multime de oameni la iarba verde, la gratare. Ei bine, surpriza: nici macar un singur foc in padure, nimic. In primul rand nu este voie sa se faca foc in padure, si acolo regulile sunt reguli; in al doilea rand prefera sa se odihneasca sau sa mearga cu masina cat mai departe de oras.
Sa vorbim si de taxi-uri: e mai ieftin sa comanzi un taxi pe telefon decat sa-l iei pe cel din fata ta din statia de taxiuri (desi prin centrala ti-l va trimite exact pe cel din fata ta). Dar vreau sa mentionez doua aspecte ce mi-au placut: poti comanda un taxi la ora fixa cu cateva zile inainte, si culmea e ca vei avea surpriza placuta sa ajunga cu 10 min inainte de ora programata, cand tu esti inca cu cafeaua in mana facandu-ti bagajele; al doilea aspect este ca de oriunde din Budapesta ai pleca spre aeroport (care e cam a 15 km de oras), nu vei plati decat o taxa de transfer care e de circa 20 de euro si nu mai mult (5,500 forinti). Deci fara pirati si jecmaneli pe ultima suta de metri inainte de parasi tara.
Si din nou, sunt surprins de fiecare data ca poti vorbi romaneste peste tot (in taxi, la metro, la muzeu, la restaurant, la mall), si desi esti recunoscut imediat ca fiind din Romania, atitudinea ramane la fel de amabila ca si atunci cand comunicai in engleza.
M-am intors acasa mandru cu revista ce circula in toata reteaua aeriana MALEV care avea pe coperta Palatul Culturii din IASI (in maghiara JASZVASAROM) si cateva pagini de prezentare a orasului nostru.
Mai sunt multe de zis, si bune si rele, dar va invit sa le descoperiti pe cont propriu, acum ca suntem la o ora si 20 de minute mai aproape de viitor, civilizatie si de Europa.
Inca de acum aproape 10 ani cand am ajuns pentru prima data in Budapesta, am ramas tot la parerea ca Budapesta este al doilea oras dupa Iasi in care as locui, as munci si m-as distra cu placere. Tot respectul meu.
Din pacate, din 15 noiembrie, Malev a suspendat zboruril Iasi-Budapesta si retur, promitad o reevaluare a traseului din primavara lui 2010
RăspundețiȘtergere